„Briliantul”, atacat din toate părțile:** „I s-a cerut asta la națională, însă el a trișat de fiecare dată”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu nu traversează o perioadă prea bună a carierei sale. Nu a fost inclus în lotul Cesenei pentru ultimele meciuri, iar cei de la Chelsea nu îi dau pace și au început demersurile pentru recuperea prejudiciului de 17 milioane de euro.

De parcă nu ar fi de ajuns, un fost membru al „Generației de Aur” lansează câteva acuze dure la adresa „Briliantului”.

Florin Răducioiu spune că „Mutu a fost un pariu hazardat al președintelui Cesenei, Igor Campedelli”.

„De câte ori îl văd marcând în Serie A, pentru mine e un vis împlinit. Fotbalul românesc a dispărut la nivel european, ca să nu mai vorbim la nivel mondial. Adrian e mândria unei națiuni întregi: e unul dintre puținii rămași…unul dintre aceia care au reușit în fotbalul italian. Iar pentru noi, Il Calcio e un mit. Dar Mutu e un fotbalist imatur, campion negativ și la națională. Nu e în stare să aibă un comportament de adevărat lider pe termen lung. România pierde cu 5-0 în fața Serbiei; răspunsul lui Mutu a fost să meargă la o petrecere! Acesta e jucătorul în care a investit Cesena, în jurul căruia a construit echipa.” a spus Răducioiu în interviul acordat pentru „La Voce di Romagna”.

Fostul internațional și-a continuat tirul asupra atacantului Cesenei.

„La Mutu e o chestiune de cultură personală. Îți trebuie personalitate și un anumit grad de modestie pentru a intra în rolul de lider al unei echipe provinciale. Mutu nu are niciuna dintre aceste caracteristici. Nu e un Hagi sau Baggio. E nevoie de o perioadă de adaptare, dar apoi, măreția unui adevărat campion iese în evidență. Lui Adrian i s-a cerut asta la națională, însă el a trișat de fiecare dată”, a mai spus Răducioiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×